HO interj. 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! oprește-te! ♦ (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HO interj. 1) (se folosește, de obicei prelungit, pentru a opri vitele) 2) fig. fam. (se folosește pentru a opri pe cineva) Destul; ajunge. /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HO interj. oprește!, stai!
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HO interj. v. ajunge, atât, basta, destul, gata, isprăvește, încetează, punct, sfârșește, stai, stop, termină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ho interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ho, interj. de oprire, maĭ rar de chemare: Ho! Ho! Ĭa stațĭ!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
h´o, V. vre-.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ho, simbol chimic pentru holmiu.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink