HLIZÍ, hlizesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE HLIZÍ mă ~ésc intranz. pop. A râde fără rost. /Din hliză
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HLIZÍ vb. v. chiorî, holba, zgâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hlizí (hlizésc, hlizít), vb. refl. – A avea chef de rîs, a sta să rîdă. Sl., cf. bg. hlĕzja „a glumi”, rut. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă”, ceh. iiziti se „a zîmbi” (Cihac, II, 139; DAR).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hlizí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hlizésc, imperf. 3 sg. hlizeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hlizeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) hlizésc (mă) v. refl. (ceh. lizati și u-lizati se, a zîmbi; bg. hlĕzy se, glumesc; rut. hluzuvati, a ridiculiza). Est. Iron. Rîd, rînjesc: nu te hlizi, măĭ prostule! – Și hlinz- (Cov.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) hlizésc v. tr. (d. hliză). Vechĭ. Împart în hlize (o moșie). – Și -zuĭesc (CL. 1919, 3, 231).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink