7 definiții pentru «hibă»   declinări

HÍBĂ, hibe, s. f. (Reg.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

híbă (fam.) s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HÍBĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

híbă s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

híbă (híbe), s. f. – (Trans.) Cusur, defect. Mag. hiba (DAR). – Der. hibaș, adj. (defectuos). Din aceeași familie face parte hie, s. f. (lipsă, nevoie), din mag. hi.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

híbă f., pl. e (ung. hiba, a. î., de unde și slovac. rut. hiba, Bern. 1, 412). Trans. Rar în Mold. Munt. Defect, cusur. Neajuns, neplăcere: cu el n´am hibă. Grijă, habar, păsare: n´am hibă (nu-mĭ pasă), am o hibă (am o grijă). – În Ĭal. ibă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

híbă, -e, s.f. – Cusur, defect: „Că în ceasu' ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect„. Cf. germ. Hieb „lovitură, crestătură” (Țurcanu 2005).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink