heretisire sf vz hiritisire

FIRITISI, firitisesc, vb. IV (Fam.) A felicita. [Var.: (înv.) heretisi, hiritisi vb. IV] – Din ngr. hiritizó.

FIRITISIRE, firitisiri, s. f. (Fam.) Faptul de a firitisi; felicitare. [Var.: (înv.) hiritisire s. f.] – V. firitisi.

HIRITISI vb. IV v. firitisi.

HIRITISIRE s. f. v. firitisire.

firitisi v vz hiritisi

heretisi v vz hiritisi

hiritisi vt [At: DIONISIE, C. 185 / V: firit~, heret~ / Pzi: ~sesc / E: ngr χαιρετίζω] (Grc; iuz) 1 A saluta. 2 A felicita.

hiritisire sf [At: I. CR. III, 244 / V: firit~, heret~ / Pl: ~ri / E: hiritisi] (Grc; iuz) 1 Salutare. 2 Felicitare. 3 Petrecere la care se aduc felicitări de ziua cuiva Si: hiritiseală (3), hiritisit¹ (3).

FIRITISI vb. IV V. hiritisi.

HERETISI vb. IV V. hiritisi.

HIRITISI, hiritisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A felicita. [Var.: heretisi, firitisi vb. IV.] – Din ngr. hiritizó.

HIRITISIRE, hiritisiri, s. f. (Înv.) Faptul de a hiritisi; felicitare. – V. hiritisi.

FIRITISI vb. IV v. hiritisi.

HIRITISI, hiritisesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A felicita. Bătrînul Ștefănescu privea și asculta cu o față prietenoasă, ca și cînd oamenii l-ar fi hiritisit. REBREANU, R. II 167. Hai să-l hiritisim pentru fericirea lui. ALECSANDRI, T. 589. – Variante: heretisi (CARAGIALE, O. VII 168, ISPIRESCU, L. 257, DONICI, F. 60), firitisi (TEODORESCU, P. P. 620) vb. IV.

HIRITISIRE, hiritisiri, s. f. (Învechit) Faptul de a hiritisi; felicitare. Se zăpăci, nefiind meșter în hiritisirile lungi și ceremonioase. REBREANU, I. 36.

firitisì v. V. heretisì: ca să ne firitisească CAR.

heretisì (hiritisì) v. 1. a felicita: să heretisească pe împărat pentru scăparea fie-săi ISP.; 2. pop. a cinsti cu băutură. [Gr. mod.].

hiritisì v. V. heretisì.

heretisésc și hiritisésc v. tr. (ngr. heretizo [aor. herétisa], d. vgr. hairetizo, felicit, d. hairo, mă bucur, háris, grație. V. har). Rar azĭ. Felicit.

hiritisésc, V. heretisesc.

firitisi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. firitisesc, 3 sg. firitisește, imperf. 1 firitiseam; conj. prez. 1 sg. să firitisesc, 3 să firitisească

firitisire (fam.) s. f., g.-d. art. firitisirii; pl. firitisiri

!firitisi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. firitisesc, imperf. 3 sg. firitisea; conj. prez. 3 să firitisească

!firitisire (fam.) s. f., g.-d. art. firitisirii; pl. firitisiri

hiritisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hiritisesc, imperf. 3 sg. hiritisea; conj. prez. 3 sg. și pl. hiritisească

hiritisire s. f., g.-d. art. hiritisirii; pl. hiritisiri

heretisesc, -seam 1 imp.

heretisi (heretisesc, heretisit), vb. – 1. A saluta, a de binețe. – 2. A felicita. – Var. hiritisi, firitisi. Mr. hirițescu, hiritisescu. Ngr. χαιρετίζω, de la χαιρετῶ „a saluta” (DAR; Gáldi, Dict., 195). Sec. XVIII. – Der. hiritiseală (var. firitiseală), s. f. (felicitare); heretismă, s. f. (felicitare), din ngr. χαιρέτισμα, înv.; heretisanie, s. f. (înv., felicitare), din v. sb. heretisanije (cf. Vasmer, Gr., 63).

HIRITISI vb. v. felicita.

HIRITISIRE s. v. felicitare.

hiritisi vb. v. FELICITA.

hiritisire s. v. FELICITARE.

heretisire, herertisiri, s.f. (înv.) 1. salutare. 2. felicitare. 3. a cinsti cu băutură pe cineva.

firitisi, firitisesc, vb. IV (înv.) 1. a felicita. 2. a cinsti cu băutură (pe cineva).