HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una din divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioșii se închină unei singure divinități, fără a exclude existența altora. (< fr. hénothéisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

henoteísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink