HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HELICÓN ~oáne n. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă în formă de spirală, care emite sunete grave. /<fr. hélicon
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
helicón s. n., pl. helicoáne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
helicon 1. Instrument cu 9 corzi care servea, ca și monocordul*, numai demonstrațiilor acustice. 2. Instr. de suflat de alamă de dimensiuni foarte mari, introdus în fanfară (6). Face parte din familia fligornului (2). Tubul său, cu capătul foarte lung, are formă circulară. H. se poartă în jurul corpului, sprijinit pe un umăr. H. este acordat în fa, mi bemol, do și si bemol. În orch. simf. îi corespunde tuba*. V.: susafon; bombardon.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink