HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HEGEMONÍE f. Poziție dominantă. [G.-D. hegemoniei] /<fr. hégémonie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HEGEMONÍE s.f. (Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HEGEMONÍE s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ◊ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HEGEMONÍE s. v. autoritate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*egemoníe f. (vgr. ῾egemonía, d. ῾egéomai, guvernez. V. exegeză). Supremație, prioritate: Atena și Sparta șĭ-aŭ disputat egeomonia.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink