HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

haz sn [At: BELDIMAN O. 50/14 / Pl: (rar) ~uri / E: ngr χαξι tc hazz] 1 (Înv) Plăcere pe care o simte cineva. 2 (Înv) Plăcere pe care o face cineva cuiva. 3 Calitate a cuiva de a plăcea (prin veselie, farmec, grație etc.). 4 (Înv; îe) A avea ~ A simți plăcere și bucurie. 5 (Îae) A avea farmec. 6 (Înv; îe) A fi cu ~ A avea farmec. 7 (Îae) A avea umor. 8-9 (Înv; îe) A nu face ~ de cineva (sau de ceva) A nu da importanță cuiva (sau la ceva). 10-11 (Înv; îae) A-i plăcea de cineva sau de ceva. 12-13 (Înv; îae) A iubi pe cineva sau ceva. 14 Stare de bună dispoziție Si: veselie. 15 Calitate a cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă. 16 Calitate a cuiva de a înveseli pe alții prin glume. 17 Umor. 18 (Îs) Vorbe cu ~ Vorbe spirituale. 19 (Îe) A face ~ A fi vesel. 20-21 (Îae) A face glume pe seama cuiva sau a ceva. 22 (Îe) A face ~ de necaz A-și ascunde supărarea glumind. 23-24 (Îljv) Cu ~ Nostim. 25-26 (Irn; îe) Știi că ai (sau are) ~ ? Știi că-mi placi (sau că-mi place?)

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Veselie. E-atîta haz și bucurie! IOSIF, PATR. 14. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești... cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. În satele de pe răzeșia Dornei îi puțin haz în noaptea asta. ȘEZ. III 180. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind, a se amuza; (cu determinări introduse prin prep. «de») a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a rîde de cineva sau de ceva. Mamele, pe la ferestre, priveau de-afară, cu dragoste, la tinerețea dinlăuntru și făceau haz de îmbulzeala, de fierberea și zbuciumul acelei lumi noi, însetate de viață. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. Făcea un haz nespus, rîdea de se prăpădea. GHICA, S. 217. Amărîtă-i viața mea, Amărîtă-i de necaz, N-am inimă să fac haz. ȘEZ. I 10. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcînd glume sau simulînd voie bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. Nu că-i băiatul meu, da să-ți spun drept, e o comoară; las’ că-i frumos... da hazul lui, mă-nțelegi, e ceva rar, nu te mai saturi. VLAHUȚĂ, O. A. III 168. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, de umor. Dar din toți cine era mai cu haz, era d-nu Agachi Flutur. ALECSANDRI, T. I 313. 2. (Învechit) Plăcere, bucurie. Acolo... am trăit în fericire, Am gustat hazul din lume cu plac și cu mulțămire. CONACHI, P. 101. ◊ Expr. A face haz pe cineva (sau ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. Ea nu-l făcea haz, și totdauna îl lăsa cu buzele umflate. ISPIRESCU, U. 11. Îl făceau haz, fiindcă era plin de originalitate, de duh și de veselie. GHICA, la TDRG. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă, a nu lua în serios. ◊ (În imprecații glumețe) Era și frumoasă, bat-o hazul s-o bată! CREANGĂ, A. 96. ♦ Calitatea de a plăcea, de a atrage, de a captiva; farmec, grație. ◊ Loc. adj. Cu haz = plăcut, nostim. Foaie verde de-un agud, Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat, Stricățică de vărsat Și cu haz la sărutat. ȘEZ. I 212. ◊ Expr. (Ironic) Știi că ai (sau că are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că-i) bine? Plecați imediat. – Știi că ai haz? Cum să-l las singur pe părintele? Nu vezi cîte treburi avem? SADOVEANU, P. M. 166. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252.

HAZ ~uri n. Stare de bună dispoziție; voie bună; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, făcând glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz

haz n. 1. grație, plăcere: jucării pline de hazul și farmecul copilăresc CR.; 2. glumă, petrecere: să vedeți haz acuș AL.; cu haz, nostim; a avea haz, a fi nostim; a face haz (de ceva, de cineva), a râde petrecând: fiecare la rândul său povestia câte-o batjocură... și făcea un haz nespus GHICA; 3. a face haz (pe cineva), a ținea la dânsul, a-i plăcea mult: mă face haz Ministru AL. [Turc. HAZZ, plăcere, mulțumire].

haz n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hazz; ngr. házi). Farmec, atracțiune: această fată, această glumă are mult haz, n’are nicĭ un haz. A face haz de cineva, de ceva, a-țĭ plăcea cineva, ceva: nu fac eŭ haz de acest actor, de acest teatru, de această mîncare.

haz s. n.

!haz s. n.

haz s.n., pl. hazuri

HAZ s. 1. umor, veselie. (Plin de ~.) 2. duh, spirit, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.) 3. v. farmec.

HAZ s. v. bucurie, desfătare, mângâiere, mulțumire, plăcere, satisfacție.

HAZ s. 1. umor, veselie. (Plin de ~.) 2. duh, spirit, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.) 3. farmec, (fam.) chichirez. (Tot ~ stă în...)

haz s. v. BUCURIE. DESFĂTARE. MÎNGÎIERE. MULȚUMIRE. PLĂCERE. SATISFACȚIE.

Haz ≠ mahnă, mâhnire, necaz

haz (hazuri), s. n. – 1. Stare de bună dispoziție, plăcere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorbă de duh, nostimadă. – Mr. haze. Tc. haz (Șeineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).

HAZ subst. 1. Hazu fam., act.; -l, olt. (17 B IV 402). 2. Haza olt. (AO XI 217).