HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HAVÁLEA ~éle f. înv. (în perioada medievală) Muncă pe care țăranii erau obligați să o presteze în folosul domniei sau al moșierilor. /<turc. havale
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcină constând din prestarea de zile de clacă, corvoadă, podvezi etc. pe care o aveau țăranii în vremea clăcii; prestația în bani sau în natură făcută în contul haraciului. 2. ordin, mandat al Porții otomane prin care se cerea Țărilor române haraciul (contribuție în bani și în natură). 3. contribuție în bani și natură cerută de Poartă, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
havaleá (havaléle), s. f. – 1. Act, țidulă a sultanului referitoare la primirea tributului. – 2. Tribut, contribuție, dare. Tc. havale „ordin de plată” (Șeineanu, II, 312; Lokotsch 974), cf. ngr. χαβαλές „funcție”. – Der. havalagiu, s. m. (slujbaș la finanțele turcești), sec. XVIII, înv.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
havaleá s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
havaleá f., pl. ele (turc. [d. ar.] havalé, înălțime dominantă, comisiune, mandat). Vechĭ. Înălțime, pisc: havaleaŭa munteluĭ. Ordin trimes [!] de sultan țărilor româneștĭ ca să dea banĭ saŭ proviziunĭ în socoteala haracĭuluĭ. Baniĭ saŭ proviziunile date după acest ordin. Maĭ pe urmă, clacă, zile de meremet muncite de țăran boĭeruluĭ. Azĭ. Iron. Angara, belea, neplăcere zilnică. V. beĭlic și jold.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink