harem sn [At: (a. 1715) IST., ap. TDRG / Pl: ~uri / E: tc harem] 1 Totalitate a cadânelor unui mahomedan poligam. 2 Parte a casei rezervată cadânelor. 3 (Iuz; în epoca fanariotă) Parte a palatului domnesc rezervată doamnei și suitei acesteia Si: iatac. 4 (Iuz) Doamna și domnițele împreună cu slujitorii lor de la curtea domnească.

HAREM, haremuri, s. n. Totalitatea cadînelor unui mahomedan poligam. V. serai. Unde Bîcul Se răstea, Haremul Se speria, Cadînimea ( = cadînele) Leșina. TEODORESCU, P. P. 607. ♦ Parte a casei în care locuiesc aceste cadîne. Se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un harem. ALECSANDRI, T. I 203. Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadîne, în harem. RUSSO, O. 36. (Glumeț, la păsări) Cîte un cocoș pintenat, suit pe roata cîrmei, cu ochii la harem, trîmbițează bătînd falnic din aripi și salută în fiecare zi răsăritul soarelui la orizontul mării. BART, E. 331.

HAREM n. (la musulmanii poligami) 1) Totalitate a soțiilor unui bărbat. 2) Parte a casei rezervată soțiilor. /<turc. harem

HAREM s.n. 1. (Mold.) Apartament în care locuiesc femeile la mahomedani. Era dispre parte haremului. H 1771, 84^r; cf. H 1771, 84^v; H 1779¹, 147^r; H 1779¹, 78^r. 2. (Mold., ȚR) Totalitatea femeilor din harem (1). A: Au purces împăratul și veziriul, cu tot haremul și cu toate oștile la Țarigrad. IM 1754, 145^v. B: Trecând Dunărea cu haremul lui. R. POPESCU; cf. IM 1730,. 205^v. 3. (Mold.) Partea palatului domnesc rezervată doamnei și suitei sale. S-au mutat în curtea, domnească ... iară partea haremului a rămas nefăcută. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. harem.

harem n. 1. apartament rezervat femeilor muzulmane: te ține baba de aproape..., închisă ca într’un harem AL.; 2. totalul femeilor unui muzulman: unde Băcul se răstia, haremul se speria POP.; 3. od. apartamentul rezervat Doamnei și femeilor Curții: fustașii și vornicul de harem. [Turc. HAREM, lit. loc interzis sau sacru].

harém n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] harem, loc sfînt. Apartamentu femeilor musulmane. Totalu femeilor unuĭ musulman. La Românĭ, odinioară, apartamentu doamneĭ (V. selamlîc). Familia și slugile domnuluĭ saŭ boĭerilor.

harem s. n., pl. haremuri

harem s. n., pl. haremuri

harem s. n., pl. haremuri

HAREM s. serai. (~ turcesc.)

HAREM s. serai. (~ turcesc.)

harem (haremuri), s. n. – Totalitatea cadînelor unui mahomedan poligam. – Mr. hareme. Tc. harem (Roesler 606; Șeineanu, II, 210; Lokotsch 819; Ronzevalle 81), cf. ngr. χαρέμι, alb., bg., sb. harem.