HARD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

HARD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jaz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

HARD-ROCK ROC/ s. n. 1. stil în muzica rock, bogat în intensități sonore puternice, obsedante. 2. cântec în stilul hard rock (1). (< engl. hard-rock)

hard-rock (and roll) sint. s. (muz.; anglicism) Rock cu un grad mai înalt de elaborare și cu o mai mare stridență decât rock and roll-ul ◊ „Iar piesele vor fi, cum spuneam, ceva mai grele, mai hard-rock and roll cu influențe din soul. Ca și în cele două melodii amintite, vocile [...] vor fi mai aspre, dar ca o principală caracteristică va rămâne melodicitatea.” Cont. 26 IV 74 p. 6. ◊ „A nu se confunda hard-rock cu așa-numitul curent punk!” Săpt. 6 I 78 p. 7. ◊ „H., P. și S. sunt bine mersi și-au dat-o rău pe hard-rock.” Săpt. 8 XII 78 p. 7; v. și Pr.R.TV 29 XI 78 p. 9 (din engl. hard-rock; BD 1968; DEX-S)

hard rock (engl.) [ck pron. k] s. n., art. hard rockul (desp. ro-ckul)

*hard rock (angl.) s. n., art. hard rockul

HARD ROCK [ha:d rok] (cuv. engl.) s. n. Muzică rock dezvoltată în perioada 1965-1975, cu o „bătaie” accentuată, hiperamplificată, evitând tipurile de melodii lente, armonioase și cu o puternică dependență de efectele electronice.