HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău, fără inimă. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HARAMÍN ~i m. înv. 1) Om rău, lipsit de milă. 2) Hoț de codru. /<turc. harami
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HARAMÍN s. v. haiduc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haramín s. m., pl. haramíni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haramín m. (turc. harami, tîlhar, supt [!] infl. luĭ hain; ngr. haramis, alb. haramí, bg. sîrb. rut. haramija, ung. haramia și -mja. V. haram). Vechĭ. Om nelegĭuit, asasin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink