10 definiții pentru «haram»   declinări

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HARÁM ~uri n. pop. 1) Vita slabă; mârțoagă; gloabă. 2) Furt cu forța; jaf. ◊ De ~ a) (lăsat) în voia soartei; b) pe gratis; degeaba; c) prin jaf; pe nedrept. ~ de... vai de... /<turc. haram
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

harám s. n., (vite) pl. harámuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

harám (harámuri), s. n.1. Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba). – 2. Beneficiu ilicit. – 3. Mîrțoagă, gloabă. – Mr. harame. V. sb. haran „gratuit”; de la har „grație”. În general se pleacă de la tc. haram „lucru interzis” (Roesler 606; Șeineanu, II, 207; Lokotsch 819; DAR), însă prezența cuvîntului sb. în sec. XIV (Daničič, III, 572) exclude această ipoteză. Graur, BL, IV, 87, încearcă să explice ultima întrebuințare prin tc. haram „brav”, care nu pare clar; în realitate, semantismul este normal, cf. de bogdaproste, de pomană, pentru a desemna obiecte de proastă calitate. Tc. poate să fi influențat în privința sensului 2. Der. harancă, s. f. (femeie rea); harangiu, s. m. (om crud, fără suflet); haramin, s. m. (bandit, tîlhar), din tc. harami (Șeineanu, II, 208; Berneker 377), cf. mr. harami, bg. haramija, sb. haràmija, mag. haramja; haramină, s. f. (tîlhar;țigan); haramlîc, s. n. (găleată); haramgiu, s. m. (trișor); haramgioaică, s. f. (femeie care trișează); harambașa, s. m. (căpitan de haiduci), din tc. haram bași; harambașie, s. f. (funcția de căpitan de haiduci).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

haram a. blestemat, afurisit (în opozițiune cu halal): copilul ce îmbracă e haram PANN; de haram, pe nedrept: vrei să-ți mănânc banii de haram AL.; a mânca haram, a spune minciuni: măi, tartorule, nu mânca haram și spune drept CR. ║ n. vită proastă și fără stăpân: hăis, ța, haram, la plug ! AL. haramu-i cu nărav AL. ║ int. (în blesteme): haram de capul vostru ! CR. ║ adv. nemeritat: după cum haram veniră, astfel și haram s’au dus PANN. [Turc. HARAM, lucru interzis, sacru, necurat].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

harám n., pl. urĭ (turc. ar. haram, lucru nepermis; ngr. harámi, preț derizoriu; sîrb. aram, haram). Vechĭ. Cîștig nepermis: a rîvni haramurile. Azĭ. Fam. Înșelăcĭune (la joc, în afacerĭ): a face haram, a juca cu haram. A mînca haram, a minți. Haram că (Rar), păcat că. De haram, pe nedrept, cu necinste: banĭ de haram. Adv. Cu nelegĭuire, pe nedrept: (de) haram aŭ venit, (de) haram s´aŭ dus (baniĭ). Cu blestem, cu afurisenie: (de) haram e tot ce cîștigă el. Haram să-țĭ fie, de cap să-țĭ rămîĭe, un blestem pin [!] care-ĭ doreștĭ cuĭva răŭ. Pl. hărămurĭ. Mold. Epitet injurios uneĭ vite de tras, maĭ ales bouluĭ: hăĭs, haram! (V. boaĭtă, boală, bolocan). Epitet injurios unuĭ om prost: ce haram! V. crivda și halal.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

harám-bașá f., pl. ale, saŭ m. fix (turc. haram-bașy. V. baș, haham-bașa). Vechĭ. Căpitan de hoțĭ. Azĭ. Olt. arîmbașe, art. -áșa: arîmbașa necăjit se răsti la el (NPl. Ceaur, 84, 85 și 86).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

harám, -uri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțé de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit” (Șeineanu, DA, DEX); Srb. haran „gratuit” (DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

haram de capul lui expr. să-i fie rușine!
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink