căutare avansată
12 definiții pentru „haram”   declinări

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) l-a voia întâmplări, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face s-au (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram sa dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum sa dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) l-a voia întâmplări, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face s-au (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram sa dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum sa dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HARÁM ~uri n. pop. 1) Vita slabă; mârțoagă; gloabă. 2) Furt cu forța; jaf. ◊ De ~ a) (lăsat) în voia soartei; b) pe gratis; degeaba; c) prin jaf; pe nedrept. ~ de... vai de... /<turc. haram
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Mai ales în Mold.) 1. Termen depreciativ pentru un animal (rău, prost); mîrțoagă, gloabă. Poate ai vite stricătoare, că livada ta cu păpușoi e plină de niște haramuri. SBIERA, P. 269. În oaste am fost decât de zbucium: hăis haram, cea haram ! CREANGĂ, P. 320. Haramui cu nărav, Pe toți mereu trîntește. ALECSANDRI, T. II 97. ◊ (Cu sens colec­tiv) Nu mai duce dupe tine atîta haram de cîne. RETE­GANUL, P. III 40. 2. Pradă, jaf. Conacul propriuzis încă na fost atins, dar încolo e haram și oameni cară fără sfială cu saci și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. ◊ De haram = a) (loc. adj. și adv.) (lăsat) l-a voia întîmplări, fără stăpîn, bun de jefuit, de prădat. Poftiți k l-a dumneavoastră, că averea meai de haram. DAVIDOGLU, O. 67. El a rămas acasă, ceo fii să fie, căci nu sa îndurat săși lase averea de haram. REBREANU, P. S. 135; b) (loc. adv.) de pomană, degeaba; pe nedrept, prin jaf. Vreai să dau de haram și ce bruma am putut să sui în car ? GALACTION, O. I 279. Răzășia mea care miai mîncato de haram cu cărți minciunoase, cu plastografi. ALECSANDRI, T. 1585. ◊ Expr. Haramul haram se face s-au (de) haram vine, (de) haram se duce = lucrul cîștigat pe nedrept se pierde precum sa dobîndit. Bani cîți cu nedreptate cîștigați cari iam pus, După cum haram veniră, astfel și haram sau dus. PANN, P. V. II 80. 3. (În expr.) A mînca haram = a vorbi fără rost, a spune vorbe de clacă. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă ? CREANGĂ, P. 240. Nu țiai primit toată leafa?... – Mănînci haram, Ioane... Nam loat nici o leafă. ALECSANDRI, T. 1546. Haram că... = păcat că; degeaba... Haram căi însurat ! Văd că mănîncă tot k un burlac. La TDRG. (În opoziție cu halal de...) Haram de... = vai de... Acum, că sa înecat ăl mare, o săi dea ăstuia mic cămașa înecatului, săi poarte noroc. Haram de așa noroc. STANCU, D. 204. Ha­ram de capul vostru; de naș fii eu aici, ați păți voi și mai rău decît așa. CREANGĂ, P. 310. Haram Deal tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. EMINESCU, N. 44.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

harám s. n., (vite) pl. harámuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

harám (harámuri), s. n.1. Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba). – 2. Beneficiu ilicit. – 3. Mîrțoagă, gloabă. – Mr. harame. V. sb. haran „gratuit”; de l-a har „grație”. În general se pleacă de l-a tc. haram „lucru interzis” (Roesler 606; Șeineanu, II, 207; Lokotsch 819; DAR), însă prezența cuvîntului sb. în sec. XIV (Daničič, III, 572) exclude această ipoteză. Graur, BL, IV, 87, încearcă să explice ultima întrebuințare prin tc. haram „brav”, care nu pare clar; în realitate, semantismul este normal, cf. de bogdaproste, de pomană, pentru a desemna obiecte de proastă calitate. Tc. poate să fii influențat în privința sensului 2. Der. harancă, s. f. (femeie rea); harangiu, s. m. (om crud, fără suflet); haramin, s. m. (bandit, tîlhar), din tc. harami (Șeineanu, II, 208; Berneker 377), cf. mr. harami, bg. haramija, sb. haràmija, mag. haramja; haramină, s. f. (tîlhar;țigan); haramlîc, s. n. (găleată); haramgiu, s. m. (trișor); haramgioaică, s. f. (femeie care trișează); harambașa, s. m. (căpitan de haiduci), din tc. haram bași; harambașie, s. f. (funcția de căpitan de haiduci).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

haram a. blestemat, afurisit (în opozițiune cu halal): copilul ce îmbracă e haram PANN; de haram, pe nedrept: vrei săți mănânc bani de haram AL.; a mânca haram, a spune minciuni: măi, tartorule, nu mânca haram și spune drept CR. ║ n. vită proastă și fără stăpân: hăis, ța, haram, l-a plug ! AL. haramui cu nărav AL. ║ int. (în blesteme): haram de capul vostru ! CR. ║ adv. nemeritat: dupe cum haram veniră, astfel și haram s’au dus PANN. [Turc. HARAM, lucru interzis, sacru, necurat].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

harám n., pl. urĭ (turc. ar. haram, lucru nepermis; ngr. harámi, preț derizoriu; sîrb. aram, haram). Vechĭ. Cîștig nepermis: a rîvni haramurile. Azĭ. Fam. Înșelăcĭune (l-a joc, în afacerĭ): a face haram, a juca cu haram. A mînca haram, a minți. Haram că (Rar), păcat că. De haram, pe nedrept, cu necinste: banĭ de haram. Adv. Cu nelegĭuire, pe nedrept: (de) haram aŭ venit, (de) haram s´aŭ dus (baniĭ). Cu blestem, cu afurisenie: (de) haram e tot ce cîștigă el. Haram sățĭ fie, de cap sățĭ rămîĭe, un blestem pin [!] careĭ doreștĭ cuĭva răŭ. Pl. hărămurĭ. Mold. Epitet injurios uneĭ vite de tras, maĭ ales bouluĭ: hăĭs, haram! (V. boaĭtă, boală, bolocan). Epitet injurios unuĭ om prost: ce haram! V. crivda și halal.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

harámbașá f., pl. ale, saŭ m. fix (turc. harambașy. V. baș, hahambașa). Vechĭ. Căpitan de hoțĭ. Azĭ. Olt. arîmbașe, art. -áșa: arîmbașa necăjit se răsti l-a el (NPl. Ceaur, 84, 85 și 86).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

harám, -uri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = l-a voia întâmplări, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțé de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr co fost om de cinste” (Bilțiu 2001: 119); „Dute, moarte, șin alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit” (Șeineanu, DA, DEX); Srb. haran „gratuit” (DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

haram de capul lui expr. săi fie rușine!
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink