HANTÁ vb. tr. a chinui, a obseda. (< fr. hanter)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hantá vb., ind. prez. 1 sg. hantéz, 3 sg. și pl. hanteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Reg.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÁNȚĂ s. v. gură, haină, îmbrăcăminte, strai, veșmânt.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hánță (hánțe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță. – 2. Haină zdrențuită. – 3. Gură, limbă. – 4. Femeie stricată. – 5. Cățeluș. – 6. Om zăpăcit, aiurit. Creație expresivă, cf. fleoarță, treanță, hoandră, cu aceleași sensuri. După DAR, ar fi o contaminare a lui handră cu sdreanță. Drăganu, Dacor., III, 708, pleacă de la săs. hânts „vedenie, arătare”; Candrea, de la rut. hanca „gloabă, mîrțoagă” cf. Scriban. Hanț, s. n. (cadavru; mîrțoagă; bucată; Trans., fîșie) trebuie să fie doar o var. – Der. hănțui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legătură cu ceh. hantovati „a face pe măcelarul”; hănțălui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hănțău, s. n. (masa celui care face căruțe); hănțușcă, s. f. (șmecheră, golancă); hoancă (var. hoantă, hoanghină, hoarcă), s. f. (babă); hoarță, s. f. (hîrb), cf. fleoarță; honțăni, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hánță s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hánță f., pl. e (cp. cu sas. hânts, vită saŭ persoană lălîĭe, de unde și rut. gánca, pron. hánța, vită. Cp. și cu ung. hanc, zburdălnicie. Dac. 3, 708). Munt. Trans. Haĭnă proastă, fleandură. Fig. Fleoarță, femeĭe depravată (V. tarbă). – În Tut. și foanță, buleandră.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hantá vb. I (franțuzism; livr.) A chinui, a obseda ◊ „Mă întreb doar care sunt numele, încă nedivulgate de teleaști, aflate pe etichetele așezate sub capetele de cerbi ce «hantează» somnul lui Belphegor.” Săpt. 5 IV 74 p. 7 (din fr. hanter)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink