HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HANG ~uri n. pop. 1) Fiecare dintre cele două tuburi ale cimpoiului care țin tonul. 2) Instrument muzical sau o parte a acestuia care servește pentru acompaniat. ◊ A ține ~ul a) a acompania o melodie; b) a ține partea cuiva; a-i face pe plac. /<ung. hang
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HANG s. v. acompaniament.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hang s. n., (instrumente) pl. hánguri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hang n., pl. urĭ (ung. hang, sunet, ton). Ison, acompaniament. Fig. A ținea [!] cuĭva hangu, a face ca și el, a aproba ce face el.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hang 1. Numele ce se dă în folclorul românesc tubului lung, ce produce sunetul invariabil ca înălțime al cimpoiului*. Sin.: bâzoi. 2. P. ext., mod simplu de acompaniere vocală sau instr. de tipul isonului* [v. și burdon (1)]. (Expr.: „a ține h.”).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink