7 definiții pentru handralău, hăndrălău   declinări

HANDRALĂU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălău s. m.] – Cf. magh. vándorló.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂNDRĂLĂU, hăndrălăi, s. m. V. handralău.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HANDRALẮU ~i m. pop. Tânăr care manifestă interes exagerat față de fete; hătălău. /cf. ung. vándorló
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

handralău s. m. (sil. -lău), art. handralăul; pl. handralăi, art. handralăii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nandralău m. Mold. ștrengar: vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt ? CR. [Fuziune din un (h)andralău, de origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

handralắŭ și -nắŭ (Munt.) și handraléț (Munt. est. Mold.) m. (ung. vándorló, d. germ. wanderer, călător. V. vindireŭ). Iron. Hatalăŭ, nandraș, amant (maĭ ales al servitoarelor și altor femeĭ din popor). V. hojmalăŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink