HANDRALĂU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălău s. m.] – Cf. magh. vándorló.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HANDRALẮU ~i m. pop. Tânăr care manifestă interes exagerat față de fete; hătălău. /cf. ung. vándorló
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

handralău s. m. (sil. -lău), art. handralăul; pl. handralăi, art. handralăii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

handralắŭ și -nắŭ (Munt.) și handraléț (Munt. est. Mold.) m. (ung. vándorló, d. germ. wanderer, călător. V. vindireŭ). Iron. Hatalăŭ, nandraș, amant (maĭ ales al servitoarelor și altor femeĭ din popor). V. hojmalăŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink