halubă sf [At: ALEXI, W. / V: helob / Pl: ~be / E: nct] (Reg) 1 Haine proaste. 2 Rufe. 3 (îf helob) Cearșaf alb.

helob sn vz halubă

❍HALUB (pl. -be) sn. Trans., HALUBĂ (pl. -be) sf. Maram. (BRL.) (PAP.) (VIC.) 👕 Haină, îmbrăcăminte, straiu: că doară-mi cunosc eu ~ele, ce păcate! (RET.)

halubă, halube, s.f. (reg.; mai ales la pl.) haine, rufe.

halúbă, halube, s.f. (reg.) 1. Haină: „Într-o zi se duce păstorița la izvor să-și spele halubele, să sie curate pe-a doua zi, că era sărbătoare” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 127). 2. Construcție anexă în cadrul gospodăriei, realizată asemănător cu casele, dar de dimensiuni mai mici, în care se păstra îmbrăcămintea; asemănătoare cu găbănașul. – Et. nec. (MDA).

halubă, halube, s.f. – (reg.) 1. Haină: „Ca halubele din fetie / Să le-ncarce pă tri cară” (Papahagi, 1925: 170). 2. Construcție anexă în cadrul gospodăriei, realizată asemănător cu casele, dar de dimensiuni mai mici, în care se păstra îmbrăcămintea (AER, 2010: 195; Lăpuș); identice cu găbănașul. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „haină”. – Et. nec. (MDA).

halubă, -e, s.f. – Haină: „Ca halubele din fetie / Să le-ncarce pă tri cară” (Papahagi 1925: 170). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Et. nec. (MDA).