HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A HALOGENÁ ~éz tranz. (compuși organici) A trata cu halogen. /<fr. halogéner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGENÁ vb. I. tr. A produce acțiunea de halogenare. [< fr. halogéner].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGENÁ vb. tr. a supune o substanță reacției de halogenare. (< fr. halogéner)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
halogená vb., ind. prez. 1 sg. halogenéz, 3 sg. și pl. halogeneáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGÉN ~i m. 1) la pl. Grup de elemente chimice (fluor, clor, brom, iod etc.) care se combină direct cu metalele, formând săruri. 2) Element chimic din acest grup. /<fr. halogene
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGÉN s.m. (Chim.) Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. // adj. Care dă naștere la săruri. / < fr. halogène, cf. gr. hals – sare, gennan – a produce].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr. halogène)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALOGÉN s. (CHIM.) generator de săruri.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
halogén s. m., adj. m., pl. halogéni; f. sg. halogénă, pl. halogéne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
halogén s.m., adj. în lampă, bec, sobă cu halogen Care conține un halogen ce-i ameliorează eficacitatea și durata ◊ „[A pocnit] un bec halogen care a încremenit întreaga asistență [...]” R.l. 5 X 91 p. 1. ◊ „Sobă cu halogen – o ultimă noutate; sobă cu infraroșii pentru baie și bucătărie; robot mixer cu toate operațiunile; sobă termo-quartz.” R.l. 29 X 91 p. 6; v. și 29 XI 91 p. 3 (din fr. halogène; DEX, DN3 – alt sens)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink