haldă sf [At: LTR / Pl: ~de / E: fr halde] Loc unde se depozitează materialul neutilizabil provenit din lucrările miniere, de la extracție sau de la prepararea mecanică a minereurilor ori a cărbunelui.

HALDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează deșeurile și materialul neutilizabil dintr-o mină, dintr-o uzină etc.; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. ◊ Fig. Să arunc la haldă legile lui Palade... și să le scriu altele noi. DAVIDOGLU, M. 46.

HALDĂ s. f. loc de depozitare a sterilului rezultat din lucrările miniere, din prelucrarea mecanică a cărbunilor, minereurilor etc. (< germ. Halde)

haldă s. f. Loc unde se depozitează sterilul ◊ „Anual trebuiesc scoase din circuitul agricol câte patru hectare de teren pentru a face loc haldelor de cenușă piritică [...] și batalelor de fosfogips.” Sc. 28 V 74 p. 2. ◊ „Realizarea de noi materiale textile nețesute pentru însămânțat talazuri, terenuri erodate și halde de steril.” R.l. 7 III 78 p. 3; v. și Fl. 2 VIII 79 p. 9; v. și ripare (din germ. Halde; DT, DG; DEX)

HALDĂ ~e f. 1) Loc unde se depozitează sterilul. 2) Material depozitat într-un astfel de loc. /<germ. Halde

haldă s. f., g.-d. art. haldei; pl. halde

haldă s. f., g.-d. art. haldei; pl. halde

haldă s. f., g.-d. art. haldei; pl. halde