HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau Într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAL n. Stare nespus de rea. ◊ Într-un ~ fără de ~ în cea mai proastă stare; într-o stare vrednică de plâns. În așa ~ în așa măsură. /<turc. hal
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HAL s.n. v. hol.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hal (haluri), s. n. – 1. Condiție proastă, situație necorespunzătoare. – 2. (Înv.) Nenorocire. – 3. (Rar) Posibilitate, mijloc. – Mr. halà, megl. al. Tc. hal (Șeineanu, II, 198; Lokotsch 790; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάλι, alb. hal, bg., sb. hal. În tc. lipsește nuanța depreciativă, care apare în toate limbile balcanice.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hal s. n., pl. háluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hal n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hal, soartă, stare, de unde și ngr. háli, alb. sîrb. hal). Stare rea: Vaĭ, în ce hal l-am găsit! A fi într´un hal fără de hal, a fi într´un hal deplorabil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink