HAIN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.