HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDUCÍE f. 1) (în principatele dunărene și în Peninsula Balcanică) Mișcare antifeudală și antiotomană a haiducilor. 2) Viață de haiduc. /haiduc + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDUCÍE, (2) haiducii, s. f. 1. Viață sau îndeletnicire de haiduc. 2. (Rar) Purtare, deprindere de haiduc. – Din haiduc + suf. -ie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDUCÍE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tâlhărie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haĭducíe f. Vĭață de haĭduc, banditizm [!] național contra dominațiuniĭ străine.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink