HAHẮU ~ie n. pop. 1) Băț gros (cu măciulie la un capăt); ceatlău. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț; ceatlău. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hahău1, hahăi, s.m. (reg.) om mare, gârbov, subțire, lung și prost.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) hahắŭ m. (ung. și rudă pin [!] sunet cu ngr. háhos, prostan). Nord. Lungan prost.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) hahắŭ n., pl. ăĭe (ung.) Est. Rar. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag. – În rev. I. Crh. 13, 152 (Suc.) „o bucată de lemn apucată la întîmplare p. a lovi în cineva”, ceĭa ce e fals. V. tașmăŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink