hahău [At: I. CR. IV, 159 / Pl: ~e sn, ~i sm / E: nct] 1 (Reg) Par. 2 Ciomag. 3 (Fig) Om înalt și slab. 4 (Prt) Om înalt și prost.

❍HAHĂU sbst. Mold. Ciomag: cînd oiu pune mîna pe ~ (RV.-CRG.).

HAHĂU ~ie n. pop. 1) Băț gros (cu măciulie la un capăt); ceatlău. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț; ceatlău. /Orig. nec.

1) hahăŭ m. (ung. și rudă pin sunet cu ngr. háhos, prostan). Nord. Lungan prost.

2) hahăŭ n., pl. ăĭe (ung.) Est. Rar. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag. – În rev. I. Crh. 13, 152 (Suc.) „o bucată de lemn apucată la întîmplare p. a lovi în cineva”, ceĭa ce e fals. V. tașmăŭ.

hahău¹, hahăi, s.m. (reg.) om mare, gârbov, subțire, lung și prost.