HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HAC2, hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HAC1 n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HAC2 ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălțămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HAC s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putință, modru; asemănare, pereche.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac (hácuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac (răfuială) s. n., pl. hácuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) hac n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită [!], datoriĭ; ngr. hákí, alb. bg. hak, leafă). Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie: a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit: ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie. Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și a veni la hac cuĭva, a-l învinge; a da peste hac, a o păți.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÂC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiță sau când i se oprește brusc respirația). /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s. f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hâc interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AB HOC ET AB HAC (lat.) de ici și de colo – A vorbi ab hoc et ab hac, a vorbi anapoda, a spune vrute și nevrute. V. Á tort et à travers.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a veni de hac (cuiva) expr. 1. a învinge (pe cineva), a face inofensiv (pe cineva). 2. a omorî (pe cineva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink