HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

HAC¹, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără ori provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

hac³ sn [At: LB / V: hanc / Pl: ~uri / E: ger Hack(holz)] (Trs) 1 (pl) Vreascuri. 2 (pl) Crăci căzute. 3 Surcele. 4 Codru de fag.

hac⁴ sn [At: BUGNARIU, N., ap. DA ms / Pl: ~uri / E: nct] 1 Asemănare. 2 Pereche.

hac² sn [At: NEGRUZZI, S. II, 227 / Pl: ~uri / E: pn hak „cârlig”] (Înv) Cui de fier pe talpa ghetelor sau la potcoave, pentru a nu aluneca iarna.

hac¹ sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 28/23 / Pl: (rar) ~uri / E: tc hak] 1 (Mol; îvp) Răsplată. 2 (Mol; îvp) Simbrie. 3 (Îvp; îe) A-i veni cuiva de (sau la) ~ A răsplăti pe cineva după merit. 4 (Îae) A sili pe cineva să se dea învins. 5 (Îae) A o scoate la cap cu cineva (mai puternic). 6 (Pex; îae) A omorî pe cineva. 7 (D. boală; îae) A birui. 8 (D. foame; îae) A potoli. 9 (Înv; îe) A da de (sau peste) hac A găsi un adversar mai puternic. 10 (Înv; îe) A fi (cuiva) ~ul A-l pune la respect. 11-12 (Înv) (Ani de) serviciu. 13 Cheltuieli ale gospodăriei.

HAC¹, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

HAC², hacuri, s. n. (Mold.) Cui de fier care se bate, iarna, pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. Se dau pe gheață iarna, cu hacuri la ciubote. NEGRUZZI, S. II 227.

HAC¹ s. n. sg. 1. (Numai în expr.) A veni (cuiva sau la ceva) de hac = a înlătura o piedică, a învinge pe cineva sau ceva într-o răfuială finală, a reuși să dobori, să nimicești; a găsi ac de cojocul cuiva. La groapă, prietenii au tras cu pistoalele în aer... în semn de jurămînt că-i vor veni de hac lui Victor Talianu. PAS, Z. I 31. Vom putea veni de hac și spînului celuia. CREANGĂ, P. 213. Să ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravnicului! ALECSANDRI, T. 217. 2. (Învechit) Plată, leafă, simbrie. Are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.

HAC² ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălțămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak

HAC¹ n.: A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

HAC s.n. 1. (Mold.) Răsplată. De are și vre[a] împăratul să așeze pace cu nemții ... noi avem a cere hacul sîngelui nostru și a părinților noștri, N. COSTIN. Nohaii ce vor lăcui pre acel loc a Moldovei să-și dea ușurul și hacul pămîntului. PSEUDO-AMIRAS. 2. (ȚR) În expr. A veni la hac = a pune la respect, a pedepsi. Pentru, ca să le vie la hac, au trimis la Racoț[i] cu rugăciune, de vine și Ștefan-Vodă cu oști, să-i taie, să-i omoare. R. POPESCU. Etimologie: tc. hak.

hac n. 1. Mold. simbrie: ei aveau ca hac cinci sute lei proști pe an; 2. fig. răfueală; a veni cuiva de hac, a se răfui cu cineva, a scoate la capăt, a dovedi pe cineva: nelegiuitului îi vine de hac necredinciosul PANN; cu capra ți-ai pus în cârd? capra ți-a venit de hac CR. [Turc. HAK, sumă datorită].

hac n. pl. hacuri, Mold. cuiele dela picioarele cailor să nu lunece. [Pol. HAK (= nemț. HACKEN)].

1) hac n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită, datoriĭ; ngr. hákí, alb. bg. hak, leafă). Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie: a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit: ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie. Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și a veni la hac cuĭva, a-l învinge; a da peste hac, a o păți.

2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite^[1] sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.

hanc sn vz hac³ corectat(ă)

hâc² sm [At: SBIERA, P. 301/6 / Pl: hâci / E: mg hökkön] (Reg) Pitic.

hâc¹ i [At: ALECSANDRI, T. 72 / E: fo] 1 Imită sunetul scos de cineva care primește o lovitură puternică. 2 Sughiț.

heac sn vz hac³

oluc-hac s [At: IORGA, S. D. XII, ap. DLR / S și: oluchac / Pl: nct / E: tc oluk hakki] (Înv) Bir pe negoțul de vite.

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.

HÎC interj. Exclamație pe care o scoate cineva cînd i se taie respirația (din cauza unei lovituri puternice pe care o primește). L-a izbit de pămînt, de-a făcut hîc! SLAVICI-ODOBESCU, la TDRG. Cînd i-am tras un pumn, o făcut hîc și o căzut de-a rostogolul! ALECSANDRI, T. 311.

HÂC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiță sau când i se oprește brusc respirația). /Onomat.

hac¹ (răfuială) s. n.

hac² (salariu; cui) (înv., reg.) s. n., pl. hacuri

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hacuri

hac¹ (răfuială) s. n.

hac (răfuială) s. n., pl. hacuri

hac (salariu, cui) s. n., pl. hacuri

hâc interj.

HAC s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.

hac s. v. LEAFĂ. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

hac (hacuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).

hac (hacuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.

hac (hacuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).

hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s. f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).

hac⁴, hacuri, s.n. (reg.) chip, putință, modru; asemănare, pereche.

hac³, hacuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.

a veni de hac (cuiva) expr. 1. a învinge (pe cineva), a face inofensiv (pe cineva). 2. a omorî (pe cineva).