HABAN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în sec. XVI. – Din germ. Habaner.

haban, ~ă smf [At: DEX² / Pl: ~i, ~re / E: ger Habaner] Membru al unei secte religioase baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în sec. XVI.

HABAN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în secolul al XVI-lea. – Din germ. Habaner.

HABAN, -Ă s. m. f. membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, din sec. XVII. (< germ. Haban)

HABANĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

habană a [At: MDENC / Pl: ~e / E: nct] (Îs) Ceramică ~ Tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII.

HABANĂ adj. f. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. al XVII-lea. – Et. nec.

HABANĂ adj. ceramică ~ă = ceramică fină smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice. (< germ. haban)

!haban adj. m., s. m., pl. habani; adj. f., s. f. habană, pl. habane

haban s. m., pl. habani

habană adj. f., s. f., pl. habane

habană adj. f.

HABÁN, -Ă (< germ.) s. m. și f., adj. f. 1. S. m. și f. Membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, ai cărei adepți au emigrat după 1547 în Moravia, Slovacia și Transilvania. Sub Maria Tereza (1760), au fost siliți să revină la catolicism. 2 Adj. f. (ARTE DEC.) Ceramică h. = tip de ceramică din sec. 17, fină, smălțuită, pe fond alb, ornamentată cu motive cinegetice; a fost realizată la Vințu de Jos (jud. Alba).