HĂULÍRE, hăuliri, s. f. Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂULÍRE s. v. chiot.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăulíre s. f. (sil. hă-u-), g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HĂULÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascuțit și prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung și cu inflexiuni. ~ o doină. [Sil. hă-u-] /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂULÍ vb. 1. v. chiui. 2. v. răsuna.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăulí, hăulésc, vb. IV (reg.) 1. a chiui (de bucurie). 2. (despre câini) a urla, a auli.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hăulí vb. (sil. hă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc; imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăuleáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăulésc v. intr. (rudă cu haŭ-haŭ, hauĭ, huĭesc, hălălăĭesc, aolesc). Fam. Chiuĭ, strig de bucurie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink