eréte și heréte m. (var. din arete [pin [!] aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hăréte, hăréț, V. erete.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink