hălcí, hălcésc, vb. IV (reg., înv.) a da la rindea.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁLCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hálcă (hắlci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hálcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne [!], carne, cașcaval ș. a. V. codru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink