HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂLĂCIÚGĂ ~gi f. pop. 1) Desiș de arbuști spinoși. 2) Totalitate a coardelor de viță, tăiate primăvara la curățatul viilor; râpcă. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂLĂCIÚGĂ s. v. ciuf, crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hălăciúgă s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hălăcĭúgă f., pl. ĭ (rus. [a]lačúga, scris și ol-, colibă de pază, colibă proastă, d. turc. alačyk, -čuk, čugh, colibă de hălăcĭugă saŭ de vreascurĭ. Bern. 1, 682). Mold. Munt. Dărămătură, ramurĭ rămase de la tăĭatu uneĭ pădurĭ, unor haragĭ ș. a. Pădure crescută curînd după tăĭere (tufiș, mărăciniș). Fig. Iron. Păr mult netuns, căpiță de păr: ĭa tunde-țĭ hălăcĭuga ceĭa, măĭ băĭete! – Și helecĭugă (Bas.). V. rîpcă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink