HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂDĂRÁG ~gi m. 1) Băț scurt, gros și mobil al îmblăciului, cu care se bat cerealele. 2) Fiecare dintre cele două bețe ale unui voloc. /<ung. hadaró
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂDĂRÁG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mână, pârpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hădărág s. m., pl. hădărági
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hădărág și -rắŭ, V. hadarag.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink