HĂDĂRĂU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂDĂRĂU s. v. jug, jujeu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hădărău (piesă de moară) s. n., art. hădărăul; pl. hădăráie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hădărág și -rắŭ, V. hadarag.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink