2 intrări
12 definiții

Explicative DEX

hârț2 sm [At: ANON. CAR. / V: ~rte / Pl: ~i / E: ns cf mg harec, srb hrclak] Șoarece.

harce1 sm vz hârte

hârte sm vz hârț2

hârț... scârț! int. ce redă sgomotul unei trageri alternative: când să suie carul... hârț! încolo, scârț! încolo, carul se da înapoi CR.

arț și harț n., pl. urĭ, și (maĭ vechĭ) arțĭ și harțĭ m. pl. (prescurtat din Arțivur și -urț, numele cîneluĭ căruĭa, după credința poporuluĭ, se închină Armeniĭ și poreclă dată Armenilor, d. ngr. Artzivúrtzi, mgr. Artzivúrion, ĭar acesta d. arm. aračayork, timpu din aintea postuluĭ mare. A mînca de frupt Mercurea și Vinerea „ca un cîne” înseamnă „a te spurca”, ca adoratoriĭ cîneluĭ). Munt. Timpu cînd se mănîncă carne și Mercurea, și Vinerea, ca’n săptămîna a zecea înainte de Paște, a brînzeĭ (cînd nu se mănîncă carne, dar, se mănîncă lapte și oŭă), a Pașteluĭ, a Rusaliilor și de la Crăcĭun pînă la Bobotează: A mînca harț orĭ de harț, a nu ținea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Săptămîniĭ albe saŭ a brînzeĭ îĭ precede o săptămînă în care se mănîncă vrîstat; această săptămînă se cheamă hirța. În aintea hirțeĭ e cîrneleaga. Tot cîrneleagă e și săptămîna întîĭa după Crăcĭun. Cînd cîșlegile țin numaĭ cincĭ săptămînĭ, avem săptămîna întîĭa cîrneleagă, a doŭa hirță, a treia cîrneleagă, a patra hirță, ĭar a cincea a brînzei”. – Vechĭ și hîrț, pl. urĭ. În Mold. hîrță, pl. e.

1) hîrț m. (ung. heréc, guzgan. V. hîrcĭog). Ban. Șoarice.

2) hîrț și hîrța-hîrța, interj. care arată huĭetu tăĭeriĭ buruĭenilor cu coasa ș. a. (rudă cu hîț, fîț, hîrștĭ și cu ung. hercehurca, hîrța-hîrța).

Etimologice

hîrț (-ți), s. m. – Șoarece. Mag. heréc „șoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s. m. (șobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51).

Sinonime

HÂRȚ s. v. guzgan, șobolan.

hîrț s. v. GUZGAN. ȘOBOLAN.

săptămâna hârții s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

Arhaisme și regionalisme

hârț, hârți, s.m. Șoarece: „…pe apa [= valea] Izei au eșit plugurile în săptămâna hîrților(u)” (Bârlea, 1909: 128; doc. din 1772). – Din magh. heréc „șoarece” (DAR, după DER).

Intrare: hârț (interj.)
hârț2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • hâ
Intrare: hârț (s.m.)
hârț1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâ
  • hârțul
  • hârțu‑
plural
  • hârți
  • hârții
genitiv-dativ singular
  • hâ
  • hârțului
plural
  • hârți
  • hârților
vocativ singular
plural
hârte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)