HÂRCÂÍ, hấrcâi, vb. IV. Intranz. A respira cu greutate, scoțând zgomote răgușite și hârâitoare; a hârâi. [Var.: hârcăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HÂRCÂÍ hârcâi intranz. A răsufla greu scoțând sunete răgușite, hârâitoare. ~ de mânie. /<Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÂRCÂÍ vb. v. hârâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hârcâí, hấrcâi, vb. IV (reg.) 1. a răsufla cu greu; a hârâi, a tuși înăbușit. 2. a zgâria un perete, a râcăi; a șurlăi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hârcâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârcâie, imperf. 3 sg. hârcâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hî́rcîĭ, V. horcăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hórcăĭ și hî́rcîĭ v. intr. (vsl. *hŭrhati și hrakati, bg. hŭrkam, sîrb. hrkati, rkati, rut. harkotiti, rus. hórkatĭ și hrákatĭ, cam a. î., krĭúkatĭ, a grohăi, fýrkatĭ, a sforăi; ung. korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi, horkintani, a-țĭ da sufletu, hörögni, höregni, a horcăi. V. cîrceag, harhat, hraconit și rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și horcotesc (după rut.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink