găvozd sn [At: VARLAAM, C. 612 / V: găvoz^[1] / Pl: ~oazde / E: vsl гавозда] 1 (Îvr) Cui de fier. 2 (Îvr) Piron. 3 (Reg) Instrument în formă de pană, cu care se despică buștenii. corectat(ă)

† GĂVOZD (pl. -oazde) sn. 1 Cuiu; cuiu pentru șindrilit (FR.-CDR.) ¶ 2 Oaș. Trans. Ic, pană (cu care se crapă lemnele) [vsl. gvozdŭ].

găvózd n., pl. oazde (vsl. gĭvozdĭ, gvozdĭ, cuĭ. V. găvozdesc, vîzdoagă). Vechĭ. Piron. Trans. vest. Cuĭ la șindile.

găvoz sn vz găvozd

+găvozd (cui; ic; pană) (reg.) s. n., pl. găvoazde

găvozd (-oazde), s. n. – Cui. Var. găvoazdă. Mr. guvojdu. Sl. (bg., rus.) gvozdi (Miklosich, Lexicon, 126; Cihac, II, 119), cf. vîzdoagă. Sec. XVI, înv. – Der. găvozdi, vb. (înv., a înfige; Mold., a strînge), cf. sl. gvozditi.

GĂVOZD s. v. cui, ic, pană.

găvozd s. v. CUI. IC. PANĂ.

GĂVOZB s. n. (Mold., Criș., Trans. SV) Cui, piron. A: Încălțăminte de her cu găvoazde. DOSOFTEI, VS; cf. VARLAAM. C: De nu voi vedea în mîinile lui seamnele găvoazdelor și să-m pun deagetul mieu în ranele găvoazdelor. C 1729, 5^r. I-am gătat lui găvoazde de fier foarte ascutite. IB, 32^v; cf. STR., 36^v. Etimologie: sl. gvozdĭ. Vezi și găvozdi, găvozdire. Cf. toldău.