găurire sf [At: IOANOVICI, TEHN. 112 / P: gă-u~ / Pl: ~ri / E: găuri] 1 Realizare a unei găuri (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.) Si: găurit¹ (1), perforare, perforat¹, (reg) bortelire, bortelit¹, bortire, bortit¹. 2 Degradare provocată de găurire (1) sau de utilizare îndelungată ori necorespunzătoare Si: găurit¹ (2). 3 Apariție a unei găuri Si: găurit¹ (3).

GĂURIRE s. f. Acțiunea de a găuri; efectuarea unei găuri într-un material. Strungarul... a construit din rezerve interne o mașină de găurit cu coloană pentru executarea operațiilor de găurire. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2830. – Pronunțat: gă-u-.

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

găuri [At: BIBLIA (1688), 381¹ / P: ~gă-u~ / Pzi: ~resc, (nob) gaur și găur / E: gaură] 1-2 vtr A (se) face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.) Si: a perfora, (reg) a borteli, a borti (pop) a sfredeli. 3 vr A se degrada apărând găuri. 4 (Fig) A avea relații sexuale cu o femeie.

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora, a borteli, a borti. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură. V. perfora. Găurește scîndura cu burghiul. ▭ Numaidecît găuri fundul desagilor. RETEGANUL, P. V. 78. Baba găurise stînca într-un loc și trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum. EMINESCU, N. 23. Picătura mică găurește piatra. – Pronunțat: gă-u-.

A GĂURI ~esc tranz. (materiale, obiecte) A prevedea cu o gaură (sau cu mai multe găuri). /Din gaură

A SE GĂURI pers. 3 se ~ește intranz. A se deteriora formând găuri. /Din gaură

găurì v. a face o gaură.

găurésc v. tr. (d. gaură). Vest. Bortesc, borteĭesc, fac găurĭ: a găuri pămîntu.

găurire (desp. gă-u-) s. f., g.-d. art. găuririi; pl. găuriri

găurire (gă-u-) s. f., g.-d. art. găuririi; pl. găuriri

găurire s. f., g.-d. art. găuririi; pl. găuriri

găuri (desp. gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, 3 sg. găurește, imperf. 1 găuream; conj. prez. 1 sg. să găuresc, 3 să găurească

găuri (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, imperf. 3 sg. găurea; conj. prez. 3 să găurească

găuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, imperf. 3 sg. găurea; conj. prez. 3 sg. și pl. găurească

GĂURIRE s. 1. găurit, perforare, perforat, perforație, scobire, scobit, sfredelire, sfredelit, străpungere, străpuns, (reg.) găunire, (Mold. și Bucov.) bortelire. (~ unui material dur.) 2. v. spargere.

GĂURIRE s. v. compostare.

GĂURIRE s. 1. găurit, perforare, perforat, perforație, scobire, scobit, sfredelire, sfredelit, străpungere, străpuns, (reg.) găunire, (Mold. și Bucov.) bortelire. (~ unui material dur.) 2. spargere. (~ vasului la fund.)

găurire s. v. COMPOSTARE.

GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. v. sparge. (Blidul s-a ~ la fund.) 3. v. zdrențui. 4. v. caria.

GĂURI vb. v. composta.

găuri vb. v. COMPOSTA.

GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. a (se) perfora, a (se) sparge. (Blidul s-a ~ în fund.) 3. a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 4. (MED.) a se caria, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții i s-au ~.)

GUTTA CAVAT LAPIDEM NON VI, SED SAEPE CADENDO (lat.) picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu, „Ex Ponto”, IV, 10, 5. Voința stăruitoare învinge cu timpul orice obstacol.

găuri, găuresc v. t. 1. a împușca. 2. a înjunghia. 3. (d. bărbați) a poseda sexual.