gâmfa vt [At: ALEXICI, L. P., 207/20 / V: ~fla, gumfla / Pzi: gâmf, (rar) ~fez / E: lat conflare, cf îngâmfa] (Pop; rar) Umfla.

gâmfla vt vz gâmfa

gumfla v vz gâmfa

GÎNF(L)A = GÎMF(L)A: Și a te gînfa ca și broasca în tău (BD.-DEL.).

îngînf (mă), a -á v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).

gîmfă (-fe), s. f. – Gușă. Lat. *gamphae, din gr. γαμφαί, var. de la γαμφηλαί „falcă de animal”, din aceeași familie cu ϰαμπτῶ. Ar fi putut de asemenea intra în rom. prin intermediul unui sl. *gąfŭ, care nu este atestat, dar care trebuie să explice sb. kuf „pelican”. Der. gîmfa, vb. (a umfla), pe care REW 2135 și DAR îl derivă puțin probabil din lat. conflare, cf. Pușcariu 855; gîmfătură, s. f. (umflătură); îmgîmfa, vb. (a umfla; refl., a se face puhav; refl., a se îngîmfa, a se umfla în pene).

gâmfa vb. I (înv.) a (se) umfla.