gâfâire sf [At: DA / P: ~fâ-i~ / E: gâfâi] (Rar) 1-2 Gâfâit (1-2).

găfii v vz gâfâi

găfui v vz gâfâi

gâfăi vi vz gâfâi

gâfâi vi [At: GORJAN, H. II, 38 / V: găfui, găfii, ~făi, ~fui / Pzi: gâfâi / E: fo] 1 vi (D. oameni și animale) A respira des și greu în urma unor eforturi, a unei boli etc. 2 (Fig; d. locomotive, mașini etc.) A produce un zgomot caracteristic, înfundat și greoi.

gâfui vi vz gâfâi

GÎFÎI (-fîiu), GÎFUI (-fuiu) vb. intr. 1 A răsufla din greu, a respira des și cu greu: venise în fugă și gîfîia (D.-ZAMF.); mă suiam după dînsul gîfîind (I.-GH.); Sultanică gîfue, scoțînd, pe gură și pe nas, aburi groși (DLVR.); ședeau la o parte gîfuind (CRG.) ¶ 2 pr. anal. despre tren: aleargă sgomotoasele trenuri... gîfîind la deal (VLAH.) [onom.].

GÎFÎI, gîfîi, vb. IV. Intranz. (Despre oameni sau animale) A respira des și greu din cauza oboselii, a unei stări patologice sau, uneori, a căldurii. Mitrea Cocor gîfîia cînd a ajuns în piață. SADOVEANU, M. C. 79. Hagiul nu vrea să știe de crapă pietrele la gerul bobotezei, nici dacă în iulie turbează cîinii de căldură. Iarna tremură, vara gîfîie. DELAVRANCEA, H. TUD. 16. ♦ Fig. (Despre locomotive, mașini etc.) A pufăi. Cînd trenurile urcă la deal, locomotiva gîfîie de moarte, părînd că are să-și dea sfîrșitul dintr-o clipă în alta. BOGZA, C. O. 331. Doi-trei băieți își scoteau ochii și-și sfîrtecau plămînii... la o mașină [de tipar] care gîfîia. PAS, Z. I 304. – Prez. ind. și: gîfîiesc (GALACTION, O. I 206). – Variantă: gîfui (CREANGĂ, P. 25) vb. IV.

GÎFUI vb. IV v. gîfîi.

A GÂFÂI gâfâi intranz. 1) A respira cu zgomot, des și greu (din cauza oboselii, a bolii etc.). 2) fig. (despre locomotive, mașini etc.) A evacua brusc și cu intermitențe aburul aflat sub presiune, producând zgomot; a pufăi. /Onomat.

gâfăì v. a respirà cu greu, a suflà tare și des. [Onomatopee].

gîfîĭ, -í v. intr. (imit.). Respir tare, greŭ și des, ca după o fugă. – Și gîfuĭ.

gâfâire s. f., g.-d. art. gâfâirii; pl. gâfâiri

gâfâire s. f., g.-d. art. gâfâirii; pl. gâfâiri

gâfâire s. f., g.-d. art. gâfâirii; pl. gâfâiri

gâfâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. gâfâi, 3 gâfâie, imperf. 1 gâfăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să gâfâi, 3 să gâfâie

gâfâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâfâie, imperf. 3 sg. gâfâia; conj. prez. 3 să gâfâie

gâfâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gâfâie, imperf. 3 sg. gâfâia

gîfîi (ind. prez. 1 sg. gîfîi, 3 sg. și pl. gîfîie)

gâfâiu, -fâe 3, -fâiam 1 imp.

gîfîi (gîfîi, gîfîit), vb. – A respira des și greu. Creație expresivă. – Der. gîfă, s. m. (Banat, poreclă dată persoanelor grase care respiră greu); gîfîit, s. n. (gîfîială); gîfîială, s. f. (acțiunea de a gîfîi); gofăi, vb. (a gîfîi).

GÂFÂI vb. a pufăi, a sufla, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.)

GÎFÎI vb. a pufăi, a sufla, (reg.) a răsufla. (~ după atîta alergătură.)