GUTUNAR s. n. v. guturai.

gutunar sn vz guturai

❍ GUTUNAR (pl. -re) sn. Mold. 🩺 GUTURAIU: puteai să prinzi un ~ de cele tătărești (ALECS.).

GUTUNAR s. n. V. guturai.

GUTUNAR s. n. (Mold.) Guturai. Viu eu în persoană; în orice caz, nu înainte de a-mi trece gutunarul. CARAGIALE, O. VII 36. Iar m-o prins gutunaru. ALECSANDRI, T. I 317.

gutunar n. Mold. guturaiu: m’a prins un gutunar de cele tătărești AL.

gutunár (est și Tel.) n., pl. urĭ și e, și guturáĭ (vest) n., pl. urĭ (bg. guturak, -rač, buturáč, boturáč, de unde și megl. bútur, butură, buturáchi, guturaĭ; sîrb. gúntura, guntúrac, cr. guntunar). Coriză, troahnă, o boală microbiană provenită din răceală și caracterizată pin astuparea nasuluĭ și lăcrămare. V. catar.

GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Pl. și: guturaie. – Var.: (reg.) gutunar s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

butunar sn vz gutunar^[1]

gutânai sn vz guturai

gutânar sn vz guturai

gutunai sn vz guturai

guturai¹ sn [At: ANON. CAR. / V: ~rar, cutunar, ~tnar, butunar, ~tânar, ~tunai, gutânai / Pl: ~uri / E: lat *gutturalium (<guttur „gât, gâtlej”)] Boală contagioasă cu caracter epidemic, provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, însoțită de o bogată secreție apoasă Si: coriză.

guturai² sn [At: H IX, 46 / Pl: ~uri / E: ns cf bg гутурач] (Reg) Boală la vite.

guturar sn vz guturai

❍ GUTĂNAR (IU) sn. Olten. 🩺 GUTURAIU.

GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Var.: (reg.) gutunar s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală microbiană la oameni, provenită din răceală și constînd în inflamarea mucoasei nazale. Toamna cea întunecată... Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai. TOPÎRCEANU, B. 53. Sper că pîn-atunci vei birui guturaiul. CARAGIALE, O. VII 74.

GUTURAI ~iuri n. Boală constând în inflamația mucoasei nazale, cauzată de răceală sau de infecție și manifestată prin strănuturi dese și secreție nazală apoasă. [Pl. și guturaie] /<lat. gutturalium

guturaiu n. inflamațiunea mucoasei nazale. [Lat. *GUTTURALIUM (din GUTTUR, gât)].

!guturai s. n., pl. guturaiuri

guturai s. n., pl. guturaiuri/guturaie

guturai s. n., pl. guturaiuri/guturaie

guturai

guturaiu, -raie.

guturai (-ie), s. n. – Răceală, coriză. – Var. gutunar. Lat. guttŭrālia, pl. de la guttŭrālis (DAR; REW 3930), cf. lat. gutturnia „tumoris inflatio”. Var. indică o încrucișare cu sb. gúntura, gunturač, cr. guntunar (Scriban; după DAR, de la guttŭrālis › guturar, cu disimilare). – Der. guturăi, vb. (a avea guturai); guturăios, adj. (care are guturai, răcit); guturăni, vb. (a răci).

GUTURAI s. (MED.) catar, coriză, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie. (Are un ~ rebel.)

GUTURAI s. (MED.) catar, coriză, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie. (Are un ~ rebel.)