GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁRE ~ări f. 1) v. A GUSTA. 2) Fel de mâncare, de obicei rece, servită în cantități mici și la repezeală. /v. a gusta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁRE s. v. aperitiv.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁRE s. v. dejun, prânz.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gustáre s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gustáre f. Acțiunea de a gusta. Prînz mic: a servi călătorilor o gustare.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A GUSTÁ gust tranz. 1) (mai ales alimente, băuturi) A lua în cantitate mică pentru a afla gustul. 2) A mânca sau a bea puțin (pentru a-și potoli foamea, setea etc.). 3) fig. A percepe căpătând satisfacție. ~ farmecul vieții rurale. /<lat. gustare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁ vb. 1. a încerca, (pop.) a cerca. (A ~ o mâncare pentru a-i aprecia gustul.) 2. (reg.) a gustări, (fam.) a îmbuca. (A ~ ceva la repezeală.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁ vb. v. aprecia, bucura, dejuna, prețui, prânzi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gustá vb., ind. prez. 1 sg. gust, 3 sg. și pl. gústă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) gust, a -á v. tr. (lat. gûstare, maĭ probabil de cît [!] gŭstare, it. gustare, fr. goûter, sp. gustar, pg. gostar. V. de- și pre-gust). Apreciez alimentele pin [!] gust. Fig. Simt, pricep: a gusta muzica. Gustăresc, mănînc puțin. A gusta din ceva, a încerca, a ști cum e: a gusta din vĭața de marinar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Primul fel de mâncare dintr-un meniu, constând din preparate calde sau reci, delicate și picante, adesea asortate, menite a deschide apetitul. 2. Masă frugală luată între mesele principale ale zilei; sin. (engl.) snack. 3. (La.pl.) Preparate mici, picante, garnisite cu diverse delicatese, servite în baruri sau la cocteiluri. În gastronomie, gustare și aperitiv nu sunt sinonime, aperitiv fiind exclusiv băutura servită înainte de masă.
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gusta, gust vb. I Tranz. și intranz. 1. A lua câte puțin dintr-o mâncare (sau băutură) pentru a-i cunoaște gustul. 2. A mânca sau a bea puțin pentru a-și potoli foamea sau setea. ◊ Expr. (Sens biblic) A gusta moartea = (expresie aramaică legată de credința iudeilor după care moartea era urmarea gustării unui fruct otrăvit) a muri. – Din lat. gustare.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink