GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A GURLUÍ pers. 3 gúrluie intranz. (despre porumbei și despre turturele) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „gur-gur”; a ugui; a gânguri. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GURLUÍ vb. a grunguni, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gurlúi, gurlúie, s.n. (reg.) gurguiul ulciorului.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gurluí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gurlúĭ n., pl. ĭe (V. burluĭ). Burluĭ, burlan.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink