GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

gurguiát adj. m., pl. gurguiáți; f. sg. gurguiátă, pl. gurguiáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gurguĭát, -ă adj. (d. gurguĭ). Țuguĭat, ascuțit: munte gurguĭat, mere gurguĭate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

gurguiá vb., ind. prez. 1 gurguiéz; conj. prez. 3 sg. și pl. gurguiéze; ger. gurguínd
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) gurgúĭ, a -á v. tr. (d. gurguĭ). Țuguĭez, fac ca un gurguĭ. V. refl. Mă țuguĭez: buboĭu s´a gurguĭat. Fig. Iron. Mă cocoț. Mă gurguț, mă fudulesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink