gurguțá, gurguțéz, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a se fuduli.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s´a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

gurgúț și éz, a -á v. tr. (V. cocoț). Mold. Cocoț. V. refl. Mă cocoț. Fig. Mă îngîngf, mă fudulesc, mă trufesc, mă sumețesc. – Vechĭ și îng-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink