gurar [At: JIPESCU, O. 106 / Pl: ~i sm, ~e sn / E: gură + -ar] 1 sm (Înv) Lucrător care stătea la intrarea în mină spre a răsuci frânghiile. 2 (Mpp) Aftă (1). 3 sn (Reg) Guritor. 4 sn (Reg) Instrument cu care astupă gura cuptorului.

GURAR¹ sm. ⚒ Lucrător care stă la gura ocnei, spre a suci frînghiile.

GURAR² sbst. 1 ⛓ Bățul cu care se învîrtește sulul pe care se înfășură pînza ¶ 2 = GURARE: are apă la picioare și ~ la gingii (JIP.) [g u r ă].

GURAR ~e n. reg. Capac cu care se astupă gura unui cuptor. /gură + suf. ~ar

gurar m. lucrător la intrarea ocnei. ║ n. 1. astupătoare la gura cuptorului; 2. partea răsboiului în care se prinde urzeala; 3. abubă în gură: a avea gurar la gingii.

gurár m. Lucrător care lucrează la gura ocneĭ.

gurar s. m., pl. gurari

gurar, gurari, s.m. n. (reg.) 1. lucrător la intrarea în ocnă. 2. astupătoare la gura cuptorului. 3. partea războiului de țesut în care se prinde urzeala. 4. bubă în gură.