gulă¹ sf [At: POP., ap. CONV. LIT. XXXVI, 889 / Pl: ~le / E: mg gul(y)a] (Mgmr) Cârd de vite Si: cireadă, turmă.

gulă² sf [At: H X, 205 / Pl: ~le / E: gulie] (Bot; reg) 1-2 Gulie (1-2).

1) ghĭul și gul n., pl. urĭ (turc. küll, totalitate). Vechĭ. Mulțime, cîrd: ghĭulurĭ de Tătarĭ. Azĭ (ghĭul). Munt. Olt. Scul: ghĭulurĭ de bumbac. – În Ban. gulă, pl. e, cîrd, cireadă: gule de boĭ.

1) gúlă, V. ghĭul.

2) gúlă, V. gulie.

gulíe f. (bg. guliĭa, alb. gúlia, ngr- guli, nap). Vest. Nap, alabaș. Est. Nap porcesc. – În nord gulă, pl. e (rut. gúlĕa, pol. gula. Cp. și cu ung. gónye). V. nap.

ghiul s. n., pl. ghiuluri

gulie s. f., art. gulia, g.-d. art. guliei; pl. gulii, art. guliile (desp. -li-i-)

gulă (-le), s. f. – (Trans.) Turmă, cireadă. Mag. gul(y)a (DAR).

gule, s.f. – Ciurdă, turmă, cireadă: „Marhăle o fost vinită di la gule” (Memoria, 2014: 152; Oarța de Sus). – Din magh. gul(y)a „turmă de vite” (DA, cf. DER).