GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudulis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE GUDURÁ mă gúdur intranz. 1) (despre câini) A-și manifesta atașamentul față de stăpân, târându-se în fața lui și dând din coadă. 2) fig. (despre oameni) A se linguși (pe lângă cineva), manifestând servilism. /<alb. gudulis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GUDURÁ vb. v. linguși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gudurá vb., ind. prez. 1 sg. gúdur, 3 sg. și pl. gúdură
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gúdur (mă), a -á v. refl. (după uniĭ, d. lat. *codŭlare, a da din coadă, după alțiĭ, d. lat. *gáudulo. -áre, d. gaudére, a se bucura. Cp. și cu alb. gudulis, gîdil). Se zice despre cînĭ [!] cînd îșĭ arată bucuria față de cineva (dînd din coadă, sărind ș. a.). Fig. Mă arăt servil în fața celor marĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink