GRUNZ, grunji (grunzuri), s. m. (n.) Bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; bulgăre. ♦ Spec. Bulgăre de noroi înghețat. – Cf. alb. grundë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUNZ ~ji m. Bucățică dintr-un corp sfărâmicios. ~ji de sare. [Pl. și grunzuri] /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUNZ s. v. bulgăre.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grunz, grunji, s.m. (grúnzuri, s.n.) 1. (pop.) bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; sfărâmătură, bulgăre. 2. asperitate pe o față netedă. 3. încrețitură la marginea opincii. 4. drob de sare. 5. bulgăre de glod înghețat.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

grunz (grunji), s. m. – 1. Bucată dintr-o materie sfărîmicioasă. – 2. Grăunte, bob. – 3. Boabă. – 4. Asperitate, zbîrcitură. – Var. (s)grunț. Mr. grundă, pl. grundz, megl. grus. Creație expresivă, bazată pe ideea de „rotunjime”, cf. glonț, bo(n)ț, și lat. grumus, it., sp. grumo, fr. grumeau (REW 3877), it. grommare „a face crustă”. Mr. prezintă un sing. analogic. reconstituit pe baza pl. Alb. grundë, krundë provine din mr. – Celelalte explicații sînt insuficiente; din mag. göröngy „colină” (Cihac, II, 502; Weigand, JB, XVI, 224); din bg. gruda „bulgăre” (Pascu, I, 194); din alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din alb., încrucișat cu lat. grandia (Capidan, Raporturile, 532); din sl. gruda încrucișat cu grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος „boabă” (Giuglea, Dacor., III, 566-98); din v. germ. gruzzi „boabă” (Scriban). – Der. grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunțuros, gronjuros, (s)gronțuros, adj. (cu bulgări). – Cf. grum, grumaz.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

grunz s. m./s. n., pl. grunji/grúnzuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grunz s. m. / s. n., pl. grunji / grunzi, grunzuri
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

grunț, zgrunț și grunz n., pl. urĭ (vgerm. gruzzi, ngerm. grütze, grunț, grăunte, grand, nisip; vsl. gruda, glodurĭ, noroĭ brăzdat de roate și uscat orĭ înghețat; litv. grúdas, grăunte, gródas, glodurĭ, lat. grando, grindină, alb. grudă, ung. göröngy, bulgăre. Bern. 1, 357; Wld. grando și rudus. V. grăunte, glonț, gresie, grind, glod și îngrunzesc). Grăunte, gránul, sfărmătură (de sare nedisolvată [!] în mîncare, de cafea nerîșnită bine în infuziunea de cafea ș. a.). Pl. Asperitățĭ („glodurĭ”) pe o suprafață (pînză, părete [!], drum): omătu muĭat începea să înghețe ĭar în grunzurĭ aspre (Sadov. VR. 1911, 7, 6). Încrețitură la marginea opinciĭ: a face grunzurĭ opinciĭ. Loc pilit pe fer [!] ca să se prindă maĭ bine cositoru saŭ alt metal lipit. – În Munt. pl. m. grunjĭ, asperitățĭ, glodurĭ: nu călca pin [!] grunjĭ! V. scrunțar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink