12 definiții pentru grumaz (pl. -zi), grumaz (pl. -ji), grumaz   declinări

GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). [Pl. și: (înv.) grumazi] – Cf. alb. gurmaz, gërmaz.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). [Pl. și: (înv.) grumazi] – Cf. alb. gurmaz, gërmaz.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

grumáz (pop.) s. m., pl. grumáji
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUMÁZ s. (ANAT.) 1. v. ceafă. 2. v. gât.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUMÁZ s. v. beregată, gâtlej.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUMÁZ ~ji m. (la oameni și la animale) Parte posterioară a gâtului; ceafă; cerbice. ◊ A-și pleca ~zul (în fața cuiva) a se umili în fața cuiva. A îndoi ~zul a pune în dependență pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (La oameni și la animale; uneori la pl. cu valoare de sg.) Partea trupului care leagă capul de trunchi (v. gît); (în special) partea dindărăt a gîtului (v. ceafă, cerbice.). Munteanca a bătut în grumazul calului cu capătul frîului și a trecut repede înainte. SADOVEANU, B. 153. Grumazul lui Duman prinde să lucească de sudoare, jugul îl frige. GÎRLEANU, L. 38. Chica lui neagră ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui. ISPIRESCU, L. 229. Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz. EMINESCU, O. IV 77. ◊ (În legătură cu ideea de robie) Iobagi și clăcași, maghiari și romîniDar același bici și aceiași stăpini. Același cuțit înfipt în grumaji. TULBURE, V. R. 37. Nu port pe grumaz urmele lanțului. BENIUC, V. 2. ◊ (Metaforic) Muncitorii abia așteaptă să se avînte pe grumajii tractoarelor, abia așteaptă să dea drumul atîtor motoare; numai să crească lanurile. CAMILAR, TEM. 106. Munții se-ncalecă, grumaz peste grumaz, pînă în slava cerului. DELAVRANCEA, T. 184. ◊ Expr. A ține (sau a lua, a prinde, a cuprinde) pe cineva (de sau pe) după grumaz v. după. A-și pleca grumazul în fața (sau sub piciorul) cuiva = a se umili, a se lăsa robit, asuprit (de cineva). Norodul și-a plecat iar grumazul sub piciorul păgînului. SADOVEANU, O. I 6. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. Ești nădejdea țării, Scut unui popor, Și-ți îndoi grumazul, Frîngi mîndria lor ? TOMA, C. V. 101. A pune piciorul pe grumazul cuiva sau a îndoi grumazul cuiva (în jug) = a robi, a subjuga (pe cineva). Acești păgîni s-au prefăcut; este chip de înțelegere între ei și noi, mai ales de cînd ismailitenii și-au pus piciorul pe grumazul lor. SADOVEANU, N. P. 254. 2. (Rar) Gîtlej. Un nod amar îl strînse în grumaz. CAMILAR, N. I 158. 3. (Popular) Partea mai îngustă a unor obiecte (care corespunde gîtului omului). Grumazul coasei.Între foi de nuc alături, lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. GOGA, P. 70. – Pl. și: (învechit) grumazi (BART, S. m. 84, CREANGĂ, P. 316, NEGRUZZI, S. I 145), (s. n.) grumazuri (CAMILAR, T. 13).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

grumáz s. m., pl. grumáji
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grumáz (-zi), s. n.1. (Înv.) Colină, delușor. – 2. Gît, beregată. – 3. Gîtlej. – 4. Gît, ceafă. – 5. Parte mai îngustă a unor obiecte. – Var. (pl.) grumaji, (rar) grumazuri.Mr. grumadz, gurmadz. Lat. gruma, cuvînt atestat numai cu sensul de „sfîrc de sîn”; dar care trebuia să fi însemnat și „delușor, colină” (CGL, II, 223), var. de la grumus „colină”, cf. grum, cu suf. -ză, (Papahagi, Notițe, 24; cf. Pușcariu 743; REW 3888; DAR). Cf. și it. digrumare „a rumega” și sugruma. Celelalte ipoteze nu sînt suficiente: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din alb. grumás, gurmás (Cihac, II, 718; Meyer, Alb. St., IV, 76; Meyer 133; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 117); de la un lat. *grumātium, combinație a lui grumus ca palatium (Pascu, I, 196); anterior indoeurop. (Lahovary 328). Comun întregului teritoriu al rom. (ALR, I, 36). – Der. grumăjer, s. n. (parte a armurii care apără gîtul); grumăzare, s. f. (boală de gît). – Cf. grunț.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

grumaz n. partea dindărăt a gâtului, ceafă. [Vechiu-rom. (și albanez) grumaz, gâtlej, dintr’un primitiv grum, gât (cf. sugrumà), de origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

grumáz n., pl. (vechĭ) și (azĭ) (rudă cu alb. grumas, gurmas, gîtlej, cu lat. grumus, dîmb, it. digrumare, a înghiți cu lăcomie, și cu rom. sugrum). Rar. Gît, ceafă, cerbice: grumazu luĭ saŭ grumajiĭ luĭ (V. un ex. la bilț). S. n., pl. urĭ și e. Gît, ceafă: jugu se reazămă de grumazurile a doĭ boĭ. V. greabăn.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

grumáz, grumaji, s.m. – 1. Gât, beregată. 2. Gâtlej: „Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz” (Calendar 1980: 16). – Cuvânt autohton, cf. alb. gurmaz, gërmaz (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink