GROZĂVIE, grozăvii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groază. ♦ Faptă, situație, întâmplare îngrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau ființă înfricoșătoare. 3. Faptul de a ieși în evidență prin calitățile sale; însușirea deosebită a unui lucru; grozăvenie. 4. (Concr.) Lucru sau ființă care întrunește calități speciale, neobișnuite; grozăvenie. – Grozav + suf. -ie.

grozăvi vr [At: VARLAAM, C. 227/2 / Pzi: ~vesc / E: grozav] 1 (Înv) A (se) schimonosi. 2 (Fam; dep) A avea o impresie exagerat de bună despre propriile însușiri (și a face caz de ele).

grozăvie sf [At: PRAV. MOLD. 114/2 / Pl: ~ii / E: grozav + -ie] 1-7 Grozăvenie (1-7). 8 (Iuz) Sluțenie.

GROZĂVI (-ăvesc) vb. refl. A se arată grozav, a face pe grozavul, a se arată foarte închipuit: cum vreți să nu se grozăvească acest Pic de la Mirandole. care... a strîns în devla lui atîta învățătură? (VLAH.).

GROZĂVIE sf. 1 Faptă grozavă, lucru groaznic, spăimător, stare îngrozitoare: i se sbîrleau perii în cap la auzirea unor asemenea grozavii (ISP.); ne apropiam de teribilul an 1840 despre care se prorocea fel de fel de grozavii (I.-GH.) ¶ 2 ‡ Urîțenie.

GROZĂVIE, grozăvii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groază; faptă, situație, întâmplare îngrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau ființă îngrozitoare. 3. Faptul de a ieși cu totul din comun prin calitățile sale; însușirea unui lucru cu deosebite calități; grozăvenie. 4. (Concr.) Lucru sau ființă care întrunește calități deosebite, ieșite din comun; grozăvenie. – Grozav + suf. -ie.

GROZĂVI, grozăvesc, vb. IV. Refl. A-și da aere, a-și da multă importanță; (în special) a se arăta mai curajos decît este, a face pe grozavul. Vă grozăviți în acest război... război al bogaților... Dar aflați: pînă la urmă vor birui tot milioanele de săraci, milioane de săraci care azi gem. CAMILAR, N. I 365. Eu nu vorbesc fleacuri ca domnișorii ăștia care vin cu pălăria-n cap, se grozăvesc, mint și nu-s capabili să scrie un rînd cumsecade. REBREANU, R. I 210. ♦ (Familiar, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se lăuda, a se fuduli. Se grozăvește cu isprăvile sale.

GROZĂVIE, grozăvii, s. f. 1. Faptă, situație sau întîmplare îngrozitoare, înfricoșătoare; oroare, urgie. Gîndurile fugeau cu ani în urmă, la grozăviile războiului. CAMILAR, TEM. 58. Atunci, grozăvie mare!... cumătrul lup se și arătă în prag! CREANGĂ, P. 27. ♦ Ființă, arătare groaznică; monstru. În arcane de pădure grozăvie ce spăimîntă, Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș, Întunerecul în cale i s-a pus în curmeziș. MACEDONSKI, O. I 115. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Aceasta nu ți-a mai ajuta acuma nimică, tu, grozăvie de femeie! SBIERA, P. 114. 2. (Familiar) Lucru mare, grozav, extraordinar. Pălăria mea era o grozăvie: la betelia care o înfășura era cusut în dreapta un pistol albastru, de tinichea. STANCU, D. 242. Și doar nu era cine știe ce grozăvie la trup, era un om mijlociu, ciolănos, smolit la față, un om ca mulți alții. SADOVEANU, P. 246. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Pajura neagră au zburat cu dînsul și cu acea grozăvie, de greutate pe spatele sale spre lumea albă. SBIERA, P. 87. 3. (Învechit) Cruzime. Cînd de ( = și) cînd, brăzduind cerul, fulgerul scînteietor Preste undele muginde le-arăta cu grozăvie Cum plutea... leșile fraților lor. NEGRUZZI, S. II 7.

A SE GROZĂVI mă ~esc intranz. fam. depr. A face pe grozavul; a-și da aere (având o părere exagerată despre propria persoană). /Din grozav

GROZĂVIE ~i f. 1) Faptă, întâmplare sau vorbă îngrozitoare. 2) Ființă sau lucru (real ori închipuit) care provoacă groază. O ~ de ploaie. 3) Ființă sau lucru grozav. /grozav + suf. ~ie

grozăvie f. 1. faptă grozavă; 2. pl. fam. palavre.

grozăvénie și grozăvíe f. (d. grozav). Caracteru de a fi grozav. Faptă grozavă, care inspiră oroare: grozăvia unuĭ războĭ, unuĭ incendiŭ.

grozăvésc (mă) v. refl. (d. grozav). Mă fac grozav, îmĭ daŭ aere de om grozav.

grozăvi (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă grozăvesc, 3 sg. se grozăvește, imperf. 1 sg. mă grozăveam; conj. prez. 1 sg. să mă grozăvesc, 3 să se grozăvească; imper. 2 sg. afirm. grozăvește-te; ger. grozăvindu-mă

grozăvie s. f., art. grozăvia, g.-d. art. grozăviei; pl. grozăvii, art. grozăviile (desp. -vi-i-)

!grozăvi (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se grozăvește, imperf. 3 sg. se grozăvea; conj. prez. 3 să se grozăvească

grozăvie s. f., art. grozăvia, g.-d. art. grozăviei; pl. grozăvii, art. grozăviile

grozăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grozăvesc, imperf. 3 sg. grozăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. grozăvească

grozăvie s. f., art. grozăvia, g.-d. art. grozăviei; pl. grozăvii, art. grozăviile

grozăvi, grozăvesc v. r. (peior.) a avea o impresie exagerat de bună despre propriile sale calități; a se lăuda în mod exagerat

GROZĂVI vb. v. îngâmfa.

GROZĂVI vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, urâți.

GROZĂVIE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, diformitate, duium, ferocitate, grămadă, hâdoșenie, mulțime, neîndurare, neomenie, poceală, potop, puhoi, puzderie, răutate, sălbăticie, sluțenie, sumedenie, urâciune, urâțenie, violență, vitregie.

GROZĂVIE s. 1. monstruozitate, oroare, (pop.) grozăvenie, (înv. și reg.) strășnicie, (înv.) groznicie. (~ faptei sale.) 2. v. dezastru.

grozăvi vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. URÎȚI.

GROZĂVI vb. a se făli, a se fuduli, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

GROZĂVIE s. 1. monstruozitate, oroare, (pop.) grozăvenie, (înv. și reg.) strășnicie, (înv.) groznicie. (~ faptei sale.) 2. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

grozăvie s. v. ASPRIME. BARBARIE. BRUTALITATE. CRUZIME. DIFORMITATE. DUIUM. FEROCITATE. GRĂMADĂ. HÎDOȘENIE. MULȚIME. NEÎNDURARE. NEOMENIE. POCEALĂ. POTOP. PUHOI. PUZDERIE. RĂUTATE. SĂLBĂTICIE. SLUȚENIE. SUMEDENIE. URÎCIUNE. URÎȚENIE. VIOLENȚĂ. VITREGIE.

grozăvii s.f. pl. (înv.) palavre.