GROMOVNIC, gromovnice, s. n. Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri privind soarta omului și starea vremii pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. – Din sl. gromovĭnŭ.

gromovnic sn [At: (cca 1660-1680) GCR I, 175/8 / V: gomornic, ~oln~, (înv) ~modn~ / Pl: ~ice / E: vsl громовник] (Înv) Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri asupra sorții omului și asupra timpului pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. corectat(ă)

GROMOVNIC, gromovnice, s. n. Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri asupra sorții omului și asupra stării timpului pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. – Din sl. gromovĭnŭ.

GROMOVNIC, gromovnice, s. n. Carte care cuprinde pretinse preziceri pe baza interpretării tunetelor și a fulgerelor, rînduite după zodiile fiecărei luni. Deschid gromovnicul la fila patruzeci, la semnul leului și mă uit; ce-am văzut... mi s-a zbîrlit părul pe mine! CAMILAR, TEM. 194. Se arată în gromovnic zodia lui Ionuț, dascăle Pamfil? întreabă dumneaei cu puțină îndoială. SADOVEANU, F. J. 500.

GROMOVNIC ~ce n. Carte populară conținând preziceri făcute pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor, în funcție de zodia în care se produc. /<sb. gromovinu

gromovnic n. 1. prevestiri după tunete și fulgere; 2. carte astrologică de asemenea prognostice rânduite după zodiile fiecării luni. [Slav. GROMOVĬNŬ, de tunet (din GROMŬ, tunet)].

gomornic sn vz gromovnic

gromodnic sn vz gromovnic

gromolnic sn vz gromovnic

gromólnic și -óvnic n., pl. e (vsl. gromovĭnikŭ, d. gromŭ, tunet, rus. grom. V. pogrom. Cp. cu ceasornic). Vechĭ. Carte care prezicea viitoru după tunete și fulgere. V. trepetnic.

gromovnic (înv.) s. n., pl. gromovnice

gromovnic (înv.) s. n., pl. gromovnice

gromovnic s. n., pl. gromovnice

gromovnic (gromovnice), s. n. – Carte de astrologie, în care se prevedea viitorul pe baza cercetării tunetelor. – Var. gromolnic, gromornic. Sl. gromovĭnikŭ, de la gromŭ „tunet” (DAR; Scriban). Ultima var. indică o încrucișare cu ornic.

GROMÓVNIC (< sl.) s. n. Carte populară cu caracter divinatoriu, de origine siriană și egipteană; prevestea viitorul pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în funcție de zodia în care se produceau. În 1639, la Govora, a fost tipărit primul g. cu text slavo-român.

gromóvnic, gromovnice, s.n. Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc: „Țiganul, uitându-se într-un caiet despre care zice că îi gromovnic, răspunde...” (Bilțiu, David, 2007: 221). ■ Cititorul din Gromovnic, personaj mascat care însoțea alaiul „dracilor”, ce străbăteau satele din Maram. Istoric, în timpul sărbătorilor de iarnă; acesta avea o pălărie uriașă, confecționată din carton îmbrăcat în pânză de culoare neagră, tivită pe margini cu pânză roșie. – Din sl. gromovǐnǔ (Șăineanu, DA, după DER; DEX, MDA).

gromovnic, gromovnice, s.n. – Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. Cititorul din Gromovnic, personaj mascat care însoțea alaiul „dracilor”, ce străbăteau satele din Maramureșul Istoric, în timpul sărbătorilor de iarnă. O astfel de mască, achiziționată din loc. Crăciunești, în 1968, de etnologul Francisc Nistor, se află în colecția Muzeului din Sighet. Ceea ce individualizează masca este o pălărie uriașă, confecționată din carton îmbrăcat în pânză de culoare neagră, tivită pe margini cu pânză roșie, aidoma pălăriilor purtate de alchimiști în Evul Mediu. – Din sl. gromovǐnǔ < gromǔ „tunet” (Șăineanu, DA, Scriban, cf. DER; DEX, MDA).

gromovnic, -e, s.n. – Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. – Din sl. gromovǐnǔ, de la gromǔ „tunet” (DA, Scriban cf. DER).